Quando l'istante

Cînd s-ar orpi secunda Păianjenul visării parc.ar sui cu frică Şi ar călca, per firul nădejdilor întins, Care-şi destramă vîrful, per cît i se ridică Un căpătiîi în haos, de-o stea de unde-i prins. Singurătatea-n zale mi-a străjuit cavoul Ales pentru odihna rănitului oştean Şi i-a cules auzul catifelat ecoul Cu şase foi, al frunzei căzute din castan. De mult păzeşte cripta şi treapta ce scoboară Dar vremea, nentreruptă de morţi şi crăci uscate, Prin mîinile tăcerii, de ceară, se strecoară Ca un fuio de pulberi şi brume deslînate. Intercalate-n ritmul unìcului viu vers Ar mai simţi cadenţa, de-a pururi ascultată De valuri şi de zodii, egale-n pasul mers, Cînd s-ar opri secunda şi inima să bată?

Quando l'istante... Forse il ragno del sogno rampica con paura salendo lungo il filo delle speranze teso, che dissolve sua cima – a tanto s'è innalzato l'un dei capi nel caos – da stella a cui è appeso. La solitudine in armi ha vegliato la tomba scelta per il riposo del guerriero ferito e ha raccolto l'udito suo vellutato l'eco a sei petali di foglia caduta dal castagno. Da molto veglia la cripta e il gradino che scende, ma il tempo, non fermato da morti e rami secchi, s'insinua tra le mani di cera del silenzio come biocco di polveri e brume sfilacciate. Intercalati al ritmo del solo verso vivo udrebbero ancor la cadenza, in eterno ascoltata, di onde e costellazionei, che van con passo uguale, l'istante e il cuore quando cessassero di battere?

Tudor Arghezi, Accordi di parole, Poesie 1927-1967, Einaudi, Torino 1972 (traduzione di Marco Cugno)